Primăvara artiștilor din Valea Jiului, de 25 de ani pe ”Simeza” de la Casa de cultură a studenților din Petroșani

S-au scurs deja 25 de ani de când, în jurul tânărului (pe atunci) artist plastic Robert Humel și a decanului de vârstă al artiștilor plastici din Valea Jiului, prof. Eugen Bencău, se forma ad-hoc o grupare a pasionaților și talentaților creatori de artă plastică (pictură, sculptură, artă vizuală, artă fotografică etc.), în dorința comună a acestora de a-și urca pe simezele unei galerii de artă cele mai noi creații și de a-și face simțită prezența în viața culturală a regiunii.

Intitulat, simplu dar cuprinzător, ”Simeza”, grupul artiștilor plastici cu statut de membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România a găsit, de la bun început, un partener în materializarea spectacolului expozițional, la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani. Aceasta a devenit gadză bună a expozițiilor și saloanelor de artă plastică avându-i ca autori pe valoroșii artiști din Valea Jiului, ale căror lucrări prezentate aici au devenit puncte de reper pentru viața culturală a Văii Jiului și nu numai.

Evident că momentul aniversar al celor 25 de ani de artă plastică sub genericul grupului ”Simeza” trebuia marcat corespunzător. Motiv pentru care, ediția din acest an a ”Salonului de primăvară” al artiștilor plastici din Valea Jiului, eveniment găzduit tot de un sfert de secol de galeria de artă a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, s-a transformat nu doar într-o expoziție aniversară, ci și într-una de mare interes, deopotrivă pentru creatorii și iubitorii de artă din această parte a țării. Spațiul micuței dar atât de primitoarei galerii de artă s-a dovedit a fi, într-adevăr, neîncăpător, atât pentru artiștii care au fost invitați să expună aici, cât și pentru publicul din Valea Jiului care a răspuns invitației de a sărbători un sfert de veac de prezență în viața culturală a urbei a grupului ”Simeza”.

Chiar și așa, o serie de mai vechi sau mai noi, dar la fel de impresionante lucrări de pictură și sculptură, aparținând unor artiști valoroși precum: Eugen Bencău, Simonel Bucur, Sorin Horațiu Oprea, Robert Humel, Lili Rub, Adrian Szuszer, Adrian Cerchez, Radu Dacian Chința, Cipriana Maria Chința și Mădălina Trofin au putut fi admirate de iubitorii de artă, iar explicațiile privind mesajul lucrărilor expuse a fost transmis chiar de autorii acestora, bucuria vizionării lucrărilor fiind astfel dublată de cea a dialogului cu artiștii.

Vernisajul ”Salonului de primăvară” al artiștilor plastici din Valea Jiului s-a bucurat și de câteva discursuri în care a fost evidențiat rolul grupării ”Simeza” în activitatea creației plastice din România, artistul plastic Robert Humel reamintind faptul că aceasta reprezintă continuitatea unei mișcări cultural-artistice de anvergură, concretizată cu zeci de ani în urmă atunci când, tot aici, la Petroșani, prin existența unui valoros și activ grup de artiști, avea să se înființeze prima filială a Uniunii Artiștilor Plastici din județul Hunedoara. De altfel, acesta a ținut să le mulțumească și celor care au reprezentat și reprezintă această filială a UAP, a căror prezență la acest eveniment consemnează o firească recunoaștere a grupului ”Simeza” în cadrul prestigioasei uniuni a artiștilor plastici hunedoreni.

La rândul său, Lavinia Hulea, directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani a reliefat rolul pe care această instituție l-a avut în susținerea creatorilor de arte plastice din Valea Jiului, atât prin înființarea sălii galeriei de artă (dublată, din 2023, de o a doua sală cu o astfel de destinație în cadrul instituției), cât și prin găzduirea unor expoziții de certă valoare și, de multe ori, prin punerea la dispoziția artișților a spațiilor disponibile, pentru activitățile de creație sau de includere a acestora în taberele de creație care au fost organizate, cu regularitate, la Petroșani.

Inițiator al grupului artistic ”Simeza”, promotor al artei plastice și prim profesor pentru o bună parte din cei care au îmbrățișat încă din școala gimnazială pasiunea pentru arta plastică, Eugen Bencău, el însuși valoros artist plastic al României contemporane, a vorbit cu mândrie despre elevii săi, deveniți nume cu rezonanță în arta românească, dar și despre buna colaborare a artiștilor plastici din Valea Jiului, care s-a concretizat în toți acești ani, în sute de evenimente expoziționale și reuniuni culturale de mare valoare.

Așa cum, în mod evident, este și această expoziție aniversară care permite iubitorilor de pictură și sculptură din Valea Jiului o reîntâlnire cu creațiile artiștilor plastici din grupul ”Simeza”, prezenți pe generoasele simeze ale galeriei de artă de la Casa de cultură a studenților din Petroșani. Unde și dumneavoastră le puteți admira lucrările din ediția anului 2024 a ”Salonului de primăvară”, care rămâne deschisă publicului până la finalul acestei luni, intrarea fiind, ca de obicei, gratuită și binevenită.

La mulți ani, grupului artistic ”Simeza” din Valea Jiului! Multă inspirație și bună creație valoroșilor săi artiști!

Tiberiu Vintan

Primăvara artiștilor din Valea Jiului, de 25 de ani pe ”Simeza” de la Casa de cultură a studenților din Petroșani

 

Comments are closed.